Histerosalpingografie2018-10-10T13:20:30+00:00

Despre histerosalpingografie

Histerosalpingografia este o procedură imagistică cu raze X de examinare a cavității uterine și a trompelor uterine. Este examenul medical care asociază histerografia (examenul radiologic al uterului) cu salpingografia (examenul radiologic al trompelor uterine).

Când este indicată histerosalpingografia

Histerosalpingografia este o analiză indicată femeilor, pentru detectarea problemelor legate de infertilitate. Recomandarea pentru această procedură o face medicul ginecolog, în urma consultației și a unui set de analize.

Medicii ginecologi recomandă în general această procedură pentru verificarea uterului și a trompelor uterine la femeile care:

  • Nu au reușit să rămână însărcinate pe cale naturală
  • Au avut unul sau mai multe avorturi spontane
  • Au dureri menstruale foarte intense lună de lună și hemoragii abundente

Prin intermediul histerosalpingografiei se evaluează:

  • Dacă trompele uterine sunt permeabile
  • Dacă există modificări de contur sau dimensiuni ale cavității uterului

Cum se efectuează histerosalpingografia

Intervalul optim pentru realizarea HSG este între ziua a 6-a și ziua a 12-a a ciclului menstrual. Histerosalpingografia se realizează în Departamentul de Imagistică al Spitalului Première.

Procedura constă în:

  • Introducerea în interiorul cavității uterine a unei substanțe de contrast pe bază de iod (un lichid transparent cu vâscozitate un pic mai mare ca a apei).
  • Urmărirea pe imaginile radiologice a distribuției contrastului la nivelul cavității uterine și a trompelor uterine.
  • Se realizează câteva imagini radiografice în momentul când substanța de contrast este prezentă la nivelul cavității uterine și a trompelor.
  • Odată ajunsă în interiorul abdomenului substanța de contrast este absorbită și ulterior eliminată.

PROGRAMĂRI

Vezi aici modalitățile prin care ne poți contacta →

TARIFE

Află aici detalii despre tarifele Spital Première →

PLATA ÎN RATE FĂRĂ DOBÂNDĂ

Achită serviciile medicale în rate fără dobândă →